Acasă » Exclusiv » Cum a încercat Gigi Becali să îi înduplece pe judecători: “Am donat peste 60 de milioane € către biserici și bolnavi” + ”Am construit o…”

Cum a încercat Gigi Becali să îi înduplece pe judecători: “Am donat peste 60 de milioane € către biserici și bolnavi” + ”Am construit o…”

De: I.D. 21/01/2020 | 23:41

Gigi Becali vrea să se bucure de toate drepturile cetățenești, inclusiv să participe la vot, printre altele, dar îl împiedică interdicția care i-a fost dată după ce a fost eliberat condiționat. Așa că finanțatorul FCSB a făcut cerere de ”albire”, după cum chiar el s-a exprimat la mijlocul lunii ianuarie, atunci când a ajuns la sediul instanței supreme. Omul de afaceri vrea să fie reabilitat penal. Motiv pentru care a enumerat argumente uluitoare, în tentativa de a-i convinge pe magistrați. CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, vi le prezintă, în exclusivitate. 

Gigi Becali crede că a plătit destul pentru faptele sale care, în fața legii, au sunat a condamnare. A făcut pușcărie un an și zece luni (condamnarea a fost de 3 ani și 6 luni) și a ieșit condiționat, în aprilie 2015. Doar că unele drepturi, între ele și cel de a vota, i-au fost interzise pentru o perioadă. Iar milionarul vrea să și le recupereze mai repede decât a decis instanța. Astfel, a ajuns la Tribunalul București, iar de aici la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a deschis proces pentru reabilitarea judecătorească. (CITEȘTE ȘI: GIGI BECALI A CERUT SĂ FIE REABILITAT PENAL! JUDECĂTORII AU DECIS SĂ… + PROCESELE DIN ULTIMII ANI)

„Vin aici fără belele, vin cu pace adică, vin pentru albire. Este, să spunem, o mică îndreptare. Interdicţiile sunt de a alege şi de a fi ales. Oricum, nu mă interesează funcţia de demnitate publică, să aleg, să zicem aşa şi aşa. Ca să candidez nu mă interesează. Deci, nu e mare lucru. Trebuie această reabilitare. Dacă nu o ceri, nu o iei niciodată”, avea să declare Gigi Becali, înainte de a intra la ÎCCJ. A ieșit de acolo plin de speranță: ”Procurorul nu a fost așa de vehement!”

Gigi Becali cere reabilitarea judecătorească, iar ca argument aduce faptele bune pe care le-a făcut de când a fost eliberat

”Muncă cinstită, conduită bună!”

Cererea de reabilitare fusese trimisă de Tribunalul București către instanța supremă, acolo unde Gigi Becali își punea marile speranțe. CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, a obținut argumentele fabuloase pe care le-a adus Gigi Becali în fața magistraților, pentru a dovedi că acum este curat ca lacrima. Doar că nu a reușit să-i înduplece! (VEZI AICI: MOMENTUL ÎN CARE GIGI BECALI DĂ 10.000 DE EURO LA COLINDĂTORI)

Iată fragmentele relevante din rechizitoriu: „Petentul arată că, de la data la care a terminat de executat pedeapsa principală și până în prezent, nu a suferit o nouă condamnare, în intervalul de timp prevăzut de art.166 lit. a Cod penal, respectiv 4 ani, iar în această perioadă a avut asigurată existența prin muncă cinstită, a avut o conduită bună si a achitat în întregime despăgubirile civile și cheltuielile judiciare la plata cărora a fost obligat, în acest sens depunând dovada”.

Gigi Becali, între călugării de la Muntele Athos, acolo unde a fost în pelerinaj de mai multe ori și unde a donat sume importante

”Donații de peste 60 de milioane de euro!”

Gigi Becali a ținut apoi să amintească faptul că a construit o clinică oncologică, pentreu a-i ajuta pe cei în suferință: ”Petentul menționează că în această perioadă a înființat o Clinică- __, persoană juridică cu sediul în București, înmatriculată în Registrul Comerțului București sub nr.J40/833/31.01.2017- al cărei obiect principal este asigurarea de servicii medicale de specialitate și nu numai în principal pentru bolnavii oncologici.”

Iar cireașa de pe tort a fost suma uriașă pe care finanțatorul FCSB spune că a ”virat-o” în conturile bisericii, centrelor sociale, oamenilor de rând mai amărâți: ”Totodată, din veniturile pe care le-a avut a donat cea mai mare parte către biserici, către bolnavi, către centre sociale. Menționează că a efectuat donații de peste 60 de milioane de euro”. (NU RATA: LOVITURĂ DEVASTATOARE PENTRU GIGI BECALI. E VORBA DE APROAPE 1 MILION €!)

Gigi Becali a fost condamnat la trei ani și jumătate în celebrele dosare care au vizat schimbul de terenuri cu MApN,  valiza cu bani destinată jucătorilor de la Universitatea Cluj  și sechestrarea celui care i-a furat mașina. A executat pedeapsa de un an și zece luni la penitenciarul Poarta Albă, de unde avea să fie trimis să lucreze la Academia Gheorghe Hagi, fiind apoi eliberat condiționat.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected] sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Bancul zilei | „Bulă, ai încredere totală în mine, nu?!”
Bancul zilei | „Bulă, ai încredere totală în mine, nu?!”
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a făcut doi copii
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
Ea e "Bombița" pe care nimeni n-o știa, dar care a devenit super vedetă în România! Cum a apărut pe stadion la marea petrecere a echipei
Ea e "Bombița" pe care nimeni n-o știa, dar care a devenit super vedetă în...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Îngrășământul ideal pentru roșii, ardei și castraveți. Aplică-le acest tratament și vor crește într-o bucurie
Îngrășământul ideal pentru roșii, ardei și castraveți. Aplică-le acest tratament și vor crește într-o bucurie
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și un gest de umanitate din partea noastră”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
“Sunt viu”. Mesajul transmis de Florin Piersic de pe patul de spital. Care este starea de sănătate a marelui actor
“Sunt viu”. Mesajul transmis de Florin Piersic de pe patul de spital. Care este starea...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem fi perfecți. Așteaptă-ți zânul perfect aici și mai stai mult și bine.”
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Doliu în presa din România. A murit la doar 43 de ani
Doliu în presa din România. A murit la doar 43 de ani
Schimbare totală la WhatsApp. Milioane de români vor trece printr-o actualizare
Schimbare totală la WhatsApp. Milioane de români vor trece printr-o actualizare
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Lavinia Pîrva, după anunţul divorţului la  7 ani de căsnicie cu Ştefan Bănică: Nimeni nu deţine pe nimeni!
Lavinia Pîrva, după anunţul divorţului la 7 ani de căsnicie cu Ştefan Bănică: Nimeni nu...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Impactul alimentelor ultraprocesate asupra sănătăţii
Impactul alimentelor ultraprocesate asupra sănătăţii
VERDICT FINAL pentru Simona Halep: NU mai are nevoie să mai aibă niciun clasament
VERDICT FINAL pentru Simona Halep: NU mai are nevoie să mai aibă niciun clasament
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
PLECARE importantă de la PRO TV. Un nume celebru a ales să părăsească postul de televiziune pentru a merge la concurență
PLECARE importantă de la PRO TV. Un nume celebru a ales să părăsească postul de...
Fosta iubită a „Prinţului” Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: „Incredibil de frumoasă!”
Fosta iubită a „Prinţului” Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: „Incredibil...
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic:  ”Mai mare bătaie de joc, nu se poate!”
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
Cum se înțeleg astăzi Virgil Ianțu și Ștefan Bănică Jr. Cei doi au avut un conflict uriaș în trecut
Cum se înțeleg astăzi Virgil Ianțu și Ștefan Bănică Jr. Cei doi au avut un...
A fost interzis consumul de alcool pe plajă. Se întâmplă în două stațiuni iubite de români
A fost interzis consumul de alcool pe plajă. Se întâmplă în două stațiuni iubite de...
Orașul din Europa care te plătește ca să mergi cu bicicleta. Banii îi primești numai dacă lași mașina acasă
Orașul din Europa care te plătește ca să mergi cu bicicleta. Banii îi primești numai...
×